4 moduri de a-ti construi o cariera din pasiune

Posted on

CUM SA AI O CARIERA DIN PASIUNE

 “Cu cat lucrezi mai mult, cu atat devii mai norocos.” – Platon

Indiferent de varsta, este posibil ca cineva sa traiasca intr-o stare de confuzie si sa se afle intr-o perioada de impas in ceea ce priveste munca sa.

Nu doar tinerii pot fi indecisi cu privire la viata lor profesionala (dupa absolvirea scolii), ci si un adult ajuns la varsta maturitatii. Chiar daca ai in spate o experienta de ani de zile intr-un domeniu anume, poti sa te trezesti intr-o dimineata si sa simti ca nu iti mai place jobul tau. Parca ai face altceva, insa nu stii ce. Zilele trec, frustrarea creste si nimic nou nu se intampla in viata ta. Pentru ca este nevoie ca tu sa faci ceva pentru asta, fara sa te astepti sa iti apara, pur si simplu.

Atunci cand faci ceva din pasiune, nu vei mai simti ca muncesti. Sau daca simti, sigur o sa ai si beneficii personale. Acestea vor fi mult mai mari decat satisfactia pe care o ai cand primesti salariul, facand ceva ce nu iti place. Daca faci ceva doar pentru bani, motivatia ta va fi limitata si nici nu vei investi 100% din potentialul tau.

Ce ar fi daca incerci si altceva? E ok sa nu stii ce si cum, conteaza sa te documentezi in prima faza ? 

Ce sa ai in vedere?

  1. Cand simti ca ceva nu functioneaza de prea mult timp, renunta. Cred ca majoritatea oamenilor merg la locul de munca din nevoie si nu din placere. Desi se simt inconfortabil cu actualul loc de munca, ei nu fac ceva sa il schimbe. Un motiv major este ca nu stiu pe ce cale sa o ia, nu sunt decisi despre ce ar putea face mai bine.  Paradoxul este ca daca nu iei nicio decizie, in mod clar nu vei ajunge in alt punct, decat cel in care te afli acum. Orice decizie ai lua este mult mai ok decat sa nu iei niciuna
  2. Urmeaza-ti curiozitatea. Poate nu ai un scenariu clar despre ce poti face in viitor, dar incearca sa-ti descoperi preferintele si interesele. In ce gen de activitate nu simti cum trece timpul? Cum se leaga asta de resursele pe care le ai si mai ales, cum le poti pune in practica?
  3. Nu te axa doar pe motivul de a castiga cat mai multi bani.  Daca te intereseaza sa castigi din ceea ce iti place, focalizeaza-te pe bani doar intr-o mica masura la inceput. Castigul va veni de la sine cand vei dezvolta propria pasiune. Daca iti dai voie sa te lasi ghidat de propria curiozitate si de abilitatile pe care le ai, te vei pune singur(a) intr-o pozitie de putere. Astfel, vei lua decizii cu buna stiinta si nu pe “pilot automat”. Vei face ceva din placere si interes, si nu sub puterea lui “trebuie”.
  4. Nu te limita singur(a), gandindu-te ca ceva este prea complicat pentru tine, ca necesita mult timp sau ca nu simti ca poti face fata. Daca ar fi simplu, toata lumea ar face ceva pe cont propriu. A fi independent in munca ta cere mult efort si ore investite in propriul obiectiv. Se spune ca daca nu renunti, nu ai cum sa pierzi. Conteaza mult sai ai perseverenta si ambitie, doua mari atribute ale succesului. Daca le pui in practica le vei dezvolta si tu, nu trebuie sa te nasti cu ele, trebuie doar sa le exersezi.

Concluzie

Chiar daca pare dificil, sa descoperi ce pasiune ai si sa faci un “job” din asta iti va da o noua viziune asupra vietii si un nou sens. Obiectivele fara termen limita raman la stadiul de vise. Ceea ce conteaza este sa iti faci un plan si sa iti delimitezi perioadele de timp in care vrei sa iti pui planul in practica. 

Satisfactiile pe care le ai dupa un efort investit in tine si in visul tau sunt substantial mai mari decat confortul si rutina ta de astazi. Ce ar fi daca incerci sa faci ceva diferit? 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *