Recunostinta iti poate salva relatia

Posted on

RECUNOSTINTA

De cand suntem mici ni se spune ca este important sa spunem “Multumesc” atunci cand primim ceva. Multi trec peste recunostinta si considera ca anumite lucruri sau situatii li se cuvin sau sunt de la sine intelese.

De nenumarate ori s-au demonstrat beneficiile pe care le ai atunci cand esti recunoscator pentru ceea ce ai. La persoanele care aprecieaza ceea ce au, se observa o rata mai scazuta a depresiei, anxietatii, grijilor si un nivel mai mare de multumire in fata propriei vieti. A fi recunoscator nu este ceva innascut, ci este o abilitate pe care merita sa ti-o dezvolti. Ea creste semnificativ calitatea vietii tale si nu in ultimul rand, a relatiei in care esti implicat.

Atunci cand ambii parteneri vad in cel de langa ei aspectele pozitive si beneficiile pe care le au avandu-l pe celalalt in viata lor, se va construi o relatie bazata pe dragoste si apreciere. Si invers, cand observam doar punctele negative ale celuilalt se vor instala distanta emotionala si resentimentele in propria relatie.

De ce este complicat?

Experientele de viata ne modeleaza asteptarile si ne lasam influentati de acestea. Avem tendinta sa invinovatim ce este in jur sau pe ceilalti, atunci cand nu ne merge bine. Este mult mai confortabil asa decat sa iti asumi tu responsabilitatea. Acelasi lucru este valabil si in cuplu. Ne imaginam ca celalalt ne poate citi gandurile sau dorintele. Ne asteptam ca el sa faca lucrul X sau Y pentru noi si daca vedem ca el nu il face, sarim la invinovatiri si reprosuri. Atunci pot aparea frustrarile si furia fata de celalalt. Important este sa constientizezi aceasta atitudine distructiva si apoi sa incepi sa comunici deschis si transparent ce ai nevoie in relatie.

Conceptul de “suflete pereche” care isi ghicesc unul altuia gandurile este mai mult un mit. Tu il poti transforma in realitate daca te vei comporta constructiv in relatie. Cum poti face asta?

Arata-ti aprecierea

Nicio relatie nu este perfecta si exista momente de stres cand ti-e greu sa vezi partea buna in celalalt. Totusi, gandeste-te ce ii poti transmite pozitiv celui de langa tine. Nu ne referim doar la mici actiuni sau gesturi pe care el le face, ci si la intregul sau caracter, felul lui de a fi care te-a facut pe tine sa ramai in relatia actuala. Chiar si o nemultumire poate fi comunicata printr-un mod pozitiv, atunci cand asociezi o parte buna cu ceea ce nu iti convine.

Foloseste metoda “sandwich-ului”: comunicarea unui lucru bun, urmat de nemultumire si incheiat cu alt aspect pozitiv. Atunci vei vedea cu usurinta rezultatele.

Cum inveti sa fii mai recunoscator?

Cel mai eficient mod este de a avea un jurnal de recunostinta. Poate suna ciudat sau imposibil de facut pe motivul lipsei de timp. Este, insa, usor sa iti tii la indemana o agenda in care 5-10 minute sa iti notezi la sfarsitul zilei ce a mers bine. Noteaza pentru ce este multumit si ce apreciezi ca ai in viata ta. Opreste-te la 3 lucruri care au mers bine in ziua respectiva.

Dureaza cateva minute, dar facand acest lucru minim 28 zile intr-un ritm sustinut, vei fi surprins sa observi ca o sa ai stari emotionale mai bune. Nu vei mai cadea in ganduri negative si iti va veni natural sa observi ce ai bun in viata ta. La inceput poate fi dificil. Poate iti e greu sa observi lucruri care ti se par normale (sanatatea, un acoperis deasupra capului, o masina etc), dar practicand acest obicei minim o luna rezultatele vor fi garantate.

Include in acest exercitiu si lucuri pe care le iubesti la partenerul tau – poate ca este atent, grijuliu, afectuos, punctual, inteligent. Poate omiti sa mai observi aceste lucruri fiindca esti demult in relatie si ti se pare natural.

Chiar daca nu ai probleme majore in relatie, ci doar mici frustrari, de fiecare data cand apare nemultumirea gandeste-te la ce iti aduce bun partenerul de langa tine, cu ce te face el fericit(a)!

Daca nu te afli intr-o relatie, gandeste-te ce ai bun in viata ta, fara a fi legat de o potentiala relatie. Ce lucruri bune ti s-au intamplat in ziua respectiva?

Practicand zilnic recunostinta creierul tau isi va modifica structura si gandurile pe care le genereaza. Astfel, modul in care tu simti, gandesti si te porti se va imbunatati. Nu doar tu vei fi beneficiarul, dar si cei din jur, care relationeaza cu tine. A avea relatii armonioase cu ceilalti este unul din marii factori care contribuie la nivelul tau de fericire.

Acum ca stii ce poti face pentru asta, care este urmatorul tau pas?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *